Nașu’, „fibră de inox”!** ProSport a scos de la arhivă aniversarea de acum 10 ani a lui Mircea Sandu, una plină de poezie și de cadouri

Nașu',
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poezia compusă de câțiva dintre subalternii săi a sfidat timpul. „Nașului” i s-au îndeplinit majoritatea celor urate într-un mod inedit de Gabi Popescu, Meke, Fane și Sandu

Când Mircea Sandu împlinea 50 de ani, ProSport dedica aniversării sale o întreagă pagină, iar subalternii săi îi compuneau poezii. Sandu, Gabi și Meke își puneau capul la contribuție pentru a găsi rima potrivită, la cârciuma lui Fane de la Federație. Să fie încrucișată? Ba nu, ba nu, îmbrățișată, asemenea generozității lui Mircea Sandu. Cuvintele mari au fost evitate, fiind preferate cele simple și elocvente, să înțeleagă tot omul de câtă stimă se bucură acela care le este șef. Evitate sau de negăsit, asta trebuie să decidă fiecare dintre noi.
10 ani mai târziu, nici Fane, nici Gabi și nici Sandu nu se mai regăsesc printre apropiații „Nașului”. Nu a căzut doar unul, ci trei, ca în filmele lui Scorsese. Doar Dumitru Mihalache a rămas „de ajutor” lui Mircea Sandu, umblând vorba că i-ar putea fi succesor. Un fel de camerlengo. Cel care se ocupă de toate hârtiile doar pentru un „Bravo” sec. La 60 de ani, nimeni nu s-a mai gândit să îi facă o astfel de surpriză. Poate că cea de acum 10 ani a fost suficientă sau poate că lipsa barului condus de Fane a distrus orice urmă de creativitate. Nu poți produce din nou artă. Nu atât de repede, în orice condiții.

Timpul trece, petrecerea se restrânge

Arhiva ProSport dezvăluia, pe 23 octombrie 2002, detaliile unei aniversări făcute ca la carte de Mircea Sandu. Pe alocuri, puteau fi văzute poze cu invitații celebri ai săi, care fie veneau încărcați de cadouri, fie aveau oameni care să îi ajute la orice pas, inclusiv la cărat. Că atunci când ești Mitică Dragomir, mâinile tale nu trebuie să se chinuie cu greutăți. Bucuria se citea pe chipul „Nașului”, iar paharele cu șampanie erau ciocnite mai ceva ca pozele la minut. Ieri, în aceeași curte a Federației, nu se plimba decât un agent de pază care ridica din umeri când era întrebat de petrecerea aniversară a lui Mircea Sandu.
Au trecut 10 ani, iar subalternii nu mai par acum să știe ce se întâmplă sub nasul lor. De compus poezii, nici vorbă. Aparent, anul acesta, șeful Federației s-a limitat la o petrecere restrânsă împreună cu familia și prietenii vechi. Oameni apropiați ai acestuia susțin că în decursul după-amiezii Mircea Sandu a ciocnit un pahar cu șampanie și a adus fursecuri la birou. Atât. La 60 de ani, „Nașul” s-a mai domolit.

Mandat, da! Senator, ba!

Poate că subalternii i-au compus lui Mircea Sandu încă o poezie. Nu avem de unde să știm. Poate că Mitică Dragomir sau Nicu Gheară i-au trimis acestuia cadouri mari, cărate de alții. Nu avem de unde să o știm nici pe asta. Cert rămâne faptul că ieri „Nașul” ar fi trebuit să fie ochi și urechi la urări. Nu de alta, dar Meke, Fane și Sandu i-au urat trei mandate și trei au fost. Doar locul de senator îi mai lipsește, dar timpul nu e pierdut. Poate și fibra de inox, care e posibil să fi dispărut înainte ca cei patru să se afle în subordinea lui Mircea Sandu.


Poezie pentru Nașu’

Acum, când ați schimbat prefixul,
Noi vă dorim s-aveți mult spor,
Calificări, vreo trei mandate
Și-apoi…, un loc de senator.

Și bucuroși vedem cu toții,
Că sunteți bine, sănătos,
Și că o să aveți pe mai departe,
Aceeași fibră de inox.

Noi vă vom fi mereu aproape
Și vom veghea neabătut,
Să nu se-ntâmple lucrurile rele,
Pentru a fi mereu pe scut.
Și de va fi să cadă unul,
Rămân ceilalți de ajutor,
Să-ndeplinească cu mândrie,
Noi misiuni în viitor.

Autori: Gabi Popescu, director de programe
Meke, director competiții
Fane, patronul barului Federației
Sandu Voinea, casierul

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România:
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×